O DOAMNĂ DE POVESTE- LUCIA CICOARĂ DRĂGAN

 

 

O DOAMNĂ DE POVESTE- LUCIA CICOARĂ DRĂGAN

 

Am întâlnit la mare în stațiunea 2 Mai o doamnă cu familia care m-a fascinat. Ne-a unit mai întâi pasiunea pentru poezie, apoi pentru artă. Este vorba despre doamna Lucia Cicoară Drăgan. Cu o exuberanță ieșită din comun s-a legat un dialog între familiile noastre care s-a încheiat cu o mare prietenie.

Poetă, regizoare, mezzosoprană, lector universitar, profesoară de balet, dar înainte de toate acestea, un MARE OM DE CULTURĂ.

Mai întâi dragostea pentru muzică. Sclipirea acestei pasiuni s-a ivit în viaţa sa odată cu sunetele pianului din casa bunicii. A aflat mai târziu că bunica îi predestinase soarta, strecurându-i în leagăn un ban de argint, pentru ca vocea să-i sune precum argintul. O viaţă pe scenă . Apoi, paşii au purtat-o mereu spre cânt. „Am fost solistă acompaniată de tatăl meu organist al bisericii catolice din Buziaş, interpretând romanţe la seratele de liceu. Mi-am dat seama că acesta este drumul meu, un munte greu de urcat pe care-l voi învinge prin multă muncă, voinţa dragostei, dăruire, ambiţie şi pasiune”,ne-a povestit soprana Lucia Cicoară Drăgan.

A studia Facultate de muzică la Brașov, Academia de muzică Cluj-Napoca, cu specialitatea regie.

În septembrie 1978 s-a angajat ca solistă vocală la Teatrul Muzical din Galaţi. A debutat în rolul Azucenei din opera Trubadurul de G.Verdi. „Arta scenei exprimă viaţa, emoţia, iar Azucena trăieşte prin gradaţia crescândă de zbucium, suferinţă , dragoste şi răzbunare. Ca să te poţi mândri cu un rol, să poţi să spui că îl ştii, sunt necesari ani de muncă intensă. Un rol nu se naşte în câteva luni, iar desăvârşirea lui se realizează în timp. Cel mai important lucru este munca, studiul pe scândură. Spectacolul Trubadurul a însemnat pentru mine de fiecare dată o mare sărbătoare. Dragoste am dat şi dragoste am primit”, spune solista.

La vârste de 63 de ani, când unele femei se gândesc la pensionare, doamna Lucia Cicoară Drăgan lucrează cu o febră și o pasiune ieșite din comun. Face naveta cu mașina între București și Constanța, scrie poezie, citește mult, se ocupă cu grădinăritul, avân lângă București o mică grădină, face balet, regie, cântă operă și operetă, îndrumă tinere talente.

A cântat sub bagheta următorilor dirijori: Constantin Petrovici, Cornel Trăilescu, Răzvan Cernat, Alexanndru Samoilă, Gheorghe Stanciu, Leonard Dimitriu etc. A cântat în Trubadurul, Carmen, Aida, Cavaleria Rusticană, Nabucco, Bărbierul din Sevilla. În cei 20 de ani cât timp a fost solistă la Opera Naţională din Bucureşti, a primit multe premii printre care amintim: Premiul II la Caltaniseta (1984); Trofeul de Aur, Phenian (1997), Premiul „Rolul Anului” acordat de Actualitatea Muzicală (1999), Ordinul Naţional pentru merit în gradul de Cavaler (2002). A avut turnee în Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania, Anglia, Olanda, Belgia, Grecia şi Corea. „Noi, artiştii, suntem mai speciali, mai sensibili, avem uneori nevoie de încurajare. Scena nu este o joacă, ea înseamnă nervi, emoţii”, ne mărturiseşte Lucia Cicoară Drăgan. După 20 de ani s-a reîntors la Galaţi. „Probabil că a acesta a fost destinul meu, să mă întorc de unde am plecat şi să-mi caut tinereţea de pe malurile Dunării, să mă regăsesc aşa cum eram când a înmugurit pasiunea mea pentru scenă”, ne-a mai spus Lucia. În prezent este regizor la Teatrul Muzical „Nae Leonard” şi lector la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, specializarea – canto.

A publicat şi volume de poezii.„O parte dintre poeziile mele sunt scrise în tren, în drumurile mele dintr-un colţ în celălalt al ţării”, încheie artista. Care a fost cel mai îndrăgit rol, am întrebat-o? „Amneris din Aida doresc să-l mai cânt, îmi este dor de zbuciumul şi temperamentul pasional al acestei regine, doresc să mai simt fiorul emoţional de intrare în scenă. Rolul Amneris l-am cântat şi în străinătate în Anglia, la Bristol şi Canterbury, În Germania, la Fridrichshfen, în Olanda, la Rotterdam, Zaandom, Amsterdam, Osss, Nijmegen, Sitard şi În Belgia la Haselt”. De ce aţi ales să faceţi şi regie?- am întrebat-o. „Nu m-am gândit, dar viaţa te împinge la ce nici nu-ţi trece prin cap. A fost salvarea şi regăsirea unor aptitudini pe care le-am descoperit astfel. Ca urmare a unor discuţii aprinse cu directorul Teatrului Muzical din Galaţi, mi s-a încredinţat regia spectacolului Rigolleto”. „În primul rând iubesc tot ce ţine de artă. Visul meu este să văd piramidele, să intru în ele. M-au fascinat mereu. De asemenea, îmi place să simt emoţia de pe scenă şi să scriu poezii. Detest oamenii bărfitori, răutăcioşi şi superficiali. Mă feresc de locurile malefice, nu-mi place să mă cert şi să fac scandal. Îmi displace faptul că arta nu este sprijinită îndeajuns. Se poate face mai mult.” Da, se poate face mai mult pentru artă.

Vă urez succes în tot ce faceți și o viață lungă dăruită scenei și culturii românești.

 

Prof. ION IONESCU-BUCOVU