așa de mult m-afund în trecut
încât uneori aud tropotul timpului
întrebându-mă unde-am plecat
beau pahare de întuneric mă îmbăt cu iluzii
într-o gvadrigă a singurătății
cad amurguri pe mine și pe ochii frunzelor
care așteaptă toamna pe cărările goale
îngropându-mă într-un veac de uitare
numai mireasma femeii iubite
mai trece prin vântul de miază-zi
mersul ei mai curat decât apa fântânilor
miroase a trandafiri și-a iluzii
livada mea de vise bate-a culorile toamnei
și-a ramuri tremurătoare de stele
deschid geamul să văd zăpezile de mâine
și te chem să-mi ștergi tâmpla de brume iubito…
duminică, 4 august 2013
BLOG DE SCRIITOR 