În haosul lumii de astăzi limba română a devenit o târfă pe care o tăvăleşte fiecare cum vrea.
Noi, românii, nu am avut catedrale sau castele împărăteşti ca statele din Vest, catedrala noastră, un fel de catedrală a neamului, a fost limba română, răsărită din suferinţa poporului român, din doină şi dor.
Frumuseţea şi bogăţia acestei limbi a fost cântată de poeţi şi scriitori şi lăudată de lingvişti. Nici o altă limbă n-are bogăţia sinonimică pe care o are limba română.
Dar am văzut că din zi în zi limba noastră se manelizează, ca de altfel întreaga viaţă, sub tăfălugul indolenţei care caracterizează viaţa noastră de azi.
Ziare, televiziuni, oameni politici, netul, nu mai ţin seamă de câteva reguli elementare ale limbii şi, pentru ,,a epata”, o folosesc ca pe o bagatelă.
Poporul nostru a trecut prin istorie greu, dar a reuşit să salveze de la pieire limba. Am stat sub turci, dar limba nu s-a turcit, sub fanarioţi, dar limba nu s-a grecizat, sub ruşi, dar limba nu s-a rusificat, am avut influenţe franceze, dar limba nu s-a franţuzizat,a luat de la fiecare ce i-a trebuit şi şi-a văzut mai înainte de treabă. Dacă ţinem seamă de ultimele teorii, precum limba noastră este limba matcă a Europei, trebuie să avem un plus de orgoliu şi să fim atenti la viitorul ei.
Am văzut ziarişti care în loc să servească limba română, îşi servesc patronii care-i plătesc. O crainică de la o televiziune a răţoit limba prin tonul strident şi certăreţ pe care-l imprimă unei discuţii. Cuvintele limbii noastre sunt dulci, se spun pe un ton potolit. Parc-am fi nişte ţaţe care se ceartă printre gard. Un altul scoate din mâlul limbii cuvântul urât, alături cu pornografia, şi-i dă drumul în văzul lumii, ca şi cum şi-ar dezveli dedesupturile. Alţii, trecând ocazional prin Occident, vin cu aere şi accente străine, stâlcind cuvintele româneşti sau înlocuindu-le cu neologisme neasimilate, inutile, făcând din limbă o păsărească neînţeleasă de românul de rând.
Şi ce e mai tragic, sunt oameni care s-au cocoţat în vârful piramidei sociale care n-au habar de regulule elementare (din clasele I-IV) de ortografie si de punctuaţie, devenind modele pentru majoritate. Am văzut un inginer care se lăuda cu realizările din profesia lui care scria cu nişte greşeli de ortografie impardonabile. Am văzut profesori de limba română tineri care fac greşeli mai mari ca elevii lor.
Şcoala nu mai e şcoală, facultatea nu mai e facultate şi nici Academia nu mai e Academie. Toate au devenit nişte fabrici de diplome pe bandă rulantă.
Oameni buni, înainte de a deveni ceva în viaţă trebuie să ne însuşim limba noastră. Un om care nu ştie să scrie şi să vorbească corect limba, nu va deveni niciodata un bun profesionist. El va deveni ridicol, un personaj caragealesc, atunci când va ieşi în faţă şi-şi va debita cacofoniile.
Primul examen al vieţii ar trebui să fie la limba română. Cultivare limbii trebuie să înceapă cu grădiniţa şi să nu se termine niciodată.
Scoala trebuie să-şi revizuiască programele, accentuând pe latura practica a limbii. Nu trebuie să scoată limbuţi şi agramaţi. Iar Academia trebuie să vegheze prin reguli si legi la corectitudinea limbii.
Altfel…
Ion Ionescu-Bucovu 30 august 2013
BLOG DE SCRIITOR 