bătăi de vânt adulmecând a toamnă
și a miros de tămâioasă grea,
pădurea mea își schimbă haia –n galben,
amurgul e-n culori de peruzea.
în vecernie înoată-n depărtare
un soare obosit de-atâta ducă,
se-neacă ca un zeu ucis în mare,
în turme de văzduh ca o nălucă.
mergând tăcut nu știu ce mi se-ntâmplă
e o eroare-a nopții visul orb,
mi-au cam căzut zăpezile pe tâmplă
și-mi dă ocol neobositul corb.
nopți peste nopți se-adună peste geană
din amintiri fugare și tăceri,
le cuibăresc adesea într-o rană
și le îngrop în ziua cea de ieri.
era frumos când născoceam candori
și cerurile ne erau aproape,
când viața o priveam în dulci culori,
iar noaptea ne cădea ușor pe pleoape.
mereu tu, rătăcito, și copil mereu,
în lumea ta plecată în tăcere,
ai aprins candele în empireu
și te-ai ascuns mereu printre mistere.
joi, 15 august 2013
BLOG DE SCRIITOR 