MINTE-MĂ!

minte-mă,

dar minte-mă frumos,

spune-mi că din piatra secundei

ai făcut fluier de os

şi mai spune-mi

că pentru tine am murit

şi trupul meu

trece neliniştit prin gândul tău,

sau vine spre tine ca o fantomă,

ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

 

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,

foşnetul, durerea,

tu îţi pierdusei printr iluzii

sufletul şi toată averea

şi-ai rătăcit

prin trecutul meu

ca o felină prin junglă,

nu ştiai că dorul de mine

o să te-ajungă.

 

cu mult mai tristă ca înainte

îţi rumegai gândurile printre cuvinte

şi treceai vindecând uscăciuni,

răscolind amintirile

printre cenuşă, printre tăciuni.

te jucai cu ficţiunile,

surâdeai pentru doi, pentru trei

şi surâs pentru mine n-aveai.

 

minte-mă azi peste timp,

spune-mi că-n tine doarme

un trup străin

şi c-ai vrea să se spargă

cum în apă se rupe o algă.

 

demult nu mai suntem noi înşine,

spaţiul dintre noi

s-a dilatat,

s-a făcut ţăndări…

 

pe coloana timpului rezemaţi,

doi străini, doi amanţi,

tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,

printre culorile de după ploaie de curcubeu.

umblăm prin sahare uitate de vreme

pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme…

 

joi, 21 aprilie 2011