între osie şi roată

nu mi-e foame, nici destin,

nu mi-e sete, nici pelin,

nu mi-e dor, nici amăgire,

nu mi-e grijă, nici iubire.

nu mi-e frică, nici cucută,

o fac să fie făcută.

călător pe bordul nopţii

caut nume la toţi morţii

să le scriu în colilii

între dulci melancolii.

de va fi, va fi odată

între osie si roată,

timpul să mă depene,

între dor şi ţepene

fără pic de lăcrimioare,

de la cap pân’la picioare,

îngropat în flori de câmp

să rămân bolâng şi tâmp.

blestemat de cinci neveste

că le-am rupt sânii prin veste

să m-arunce in dorul lor

ca pe orice muritor.

nu mi-e dragoste, nici gând,

sau amintire plângând,

nu mi-e câmp şi nici durere

care piere si nu piere,

nu mi-e timp şi nu mi-e piatră,

fără tindă, fără vatră,

nu mi-e mamă, rădăcini,

doar cărările cu spini,

amintirea mai încape

într-un tremur pal de ape,

…se duce ca o nălucă

unde-o vrea vântul s-o ducă…

28 februarie 2011