acoarelă de seară

roşul se topeşte peste deal,

pânza serii pare marea-ntinsă

parcă-i labirintul lui dedal

încrustat pe o câmpie ninsă.

pensula creaţiei divine

a suit pe cer tabloul pur

soarele se-neacă-n crinoline

parc-ar fi o noapte din jaipur.

pe un fond albastru-arămiu

îngerii coboară pe pământ

şi în dunga timpului pustiu

se înalţă glasul unui sfânt.

cade peste suflet grav cezarul

peste răni şi plânsete caduce,

noaptea vine ca să-şi ieie darul

răstignind tristeţile pe cruce.

oo, natură, prinsă-n şevalet,

stă-n culori măreaţa ta făptură,

vreau să-ţi fiu slugarnicul valet

să rămâi la mine-n bătătură.

vreu să-nfig în lună un cuţit

şi tot cerul să-l mânjesc cu sânge

să ţâşnească totu-aşa subit

peste bolta-ntreagă care plânge.

eu să fug încotro nu ştiu unde

criminalul dorului de spaţii,

să dispar în câteva secunde,

înghiţit de marile nesaţii.

23 februarie 2011