lasă-mi mâinile si ochii

lasă-mi mâinile şi ochii

Doamne,

lasă-mi mâinile şi ochii

şi nu mă orbi de tot

ca să dăltuiesc cu ele

cât mai trăiesc şi cât pot

chipul drag al mândrei mele.

cu marmora odată-mi strâng

cuvintele supte din mine

le ţin la sân şi mi le plâng

sub un buchet de crinoline.

şi-i mângâi pântecul discret

ca fidias să-i fac portretul,

s-o nemuresc prin infinit,

s-o pună-n versuri şi profetul…

să-i fac un bust ca de regină

cu pieptul plin de bogăţii,

cu şoldurile arcuite,

şi doi ochi negri , viorii,

să plângă dorurile-n ei

cu irişii numai scântei,

cu decolteu la subsioară,

cu gâtul alb şi sânii mari

picioare lungi de căprioară,

cu nurii  dulci, dar şi amari…

cad în păcat, mai dă-mi o şansă,

s-o făuresc din vise dulci,

s-o ştiu aşa intrată-n transă

şi-apoi pe veci poţi să mă culci

la capul ei pe soclul sacru

într-un mormânt săpat în stele

să uit de toate câte sunt,

dar şi de dorurile mele.

îmbracă-mă în a Ta tină

acolo-n soclu la picioare,

şi senzual s-o simt regină

pe un mormânt de lacrimioare.

voi mângâia-o doar în joacă,

lăsând visările să sune

ca frunzele sub promoroacă

sub raza dulce-a sfintei lune.

singurătăţi frumoase-n doi,

sub frunze veştede şi-n ploi,

cu toamne, ierni şi primaveri

uitate în trecut ca ieri…

31 ianuarie 2011