cosmogonie în derivă

Minunea_Globului_Pamintesc

locuim într-un sistem planetar imperfect,

poate că s-au defectat legile atractiei interplanetare,

moare timpul în clepsidre

şi viitorul prea repede devine trecut,

pe deasupra noastră zboară iluziile

ca nişte păsări invizibile

într-o lume încă nenăscută.

magma pământului se răzbună pe noi,

ne fură aura  energetică,

transformându-ne în niste sticleţi de noapte

fără nicio ţintă de zbor,

iarba creşte din dihoria murdară a leşiei

şi se colorează în albastru si galben,

omorând căprioarele si cerbii

din inimile noastre cu otrava ei.

dragostea s-a retras în siberii

şi barbaria sentimentelor îi ia locul

într-o lume mercantilă

care, în loc să ne spele de murdăriile sufletului,

ne împroşcă cu mâlul aluvionar

al tuturor mizeriilor pământeşti.

am uitat să privim roiul de albine

şi muşuroiul de furnici

de la care am putea să luăm lecţii de morală,

fericirea lor e simplă

şi idealul lor e munca într-o trăire paşnică.

un ochi de sus ne contemplă zbaterea

şi râde de noi

iar corabia hodorogită prinsă de furtună

se scufundă încet- încet într-o mare furtunoasă.

ne vin în minte catedralele cu sfinţi

şi clopotele care anunţa paşnic o apocalipsă,

dar am uitat marea catedrală a vieţii

din inima noastră care se scufunda odată cu noi.

şi atunci ne rugăm să se reverse peste noi

bunătatea liniştii şi trupurile fluviilor decapitate

în cascade

care să ne spele ca un iordan

sufletele noastre …

25 ianuarie 2011